Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au stins flăcările, care au cuprins un automobil. Incendiul a avut loc în municipiul Cahul, pe strada Dragoş Vodă, nr. 73. Aici, salvatorii au intervenit la ora 02:23 pentru a stinge automobilul de model Toyota Auris, care se afla într-un garaj amenajat cu bucătărie. În urma arderii focul a distrus autovehiculul în totalitate, mai multe bunuri materiale păstrate în interior și 60% din acoperișul garajului. Datorită intervenției angajaților Inspectoratului, a fost salvată bucătăria. Victime nu au fost raportate.
Sursa: facebook.com/dse.md