Social

Atenție, șoferi! Ce se întâmplă dacă vă lăsați automobilul parcat neregulamentar; Autoritățile impun noi reguli


În perioada următoare autoritățile vor aproba un set de noi reguli privind modul de ridicare, transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport. Astfel, șoferii care vor lăsa automobilele parcate neregulamentar riscă să rămână fără ele, dar vor trenui și să suporte cheltuielile de ridicare și transportare.

Inspectoratul General de Patrulare anunță că potrivit noilor reglementări, agenții de patrulare pot dispune ridicarea automobilului, atunci când șoferul a fost înlăturat de la conducere și nu poate fi predat proprietarului, posesorului sau reprezentantului lor.
Aceeași măsura se va aplica dacă vehiculul a fost lăsat într-un loc interzis pentru parcare, dacă mijlocul de transport poate genera un pericol iminent pentru interesul public sau în cazul în care este necesară identificarea proprietarului mijlocului de transport utilizat.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi, procedura de ridicare transportare, depozitare şi restituire a mijloacelor de transport va fi realizată de agenții economici care urmează a fi contractaţi de către Inspectoratul General al Poliţiei în urma unei licitații publice.
Totodată, conform hotărârii Guvernului, toate cheltuielile pentru serviciile de ridicare, transportare şi depozitare a mijlocului de transport în cadrul procesului contravenţional vor fi suportate de către conducătorul, proprietarul sau posesorul legal al mijlocului de transport.