Social

Spitalul Din Taraclia, La Limita Funcționării: Nu Mai Sunt Locuri, Iar Pacienții Sunt Internați Pe Coridoare


Situație critică la Spitalul Raional Taraclia. Administrația instituției medicale se plânge că nu mai sunt locuri pentru internarea pacienților cu Covid-19, iar aceștia sunt nevoiți să se trateze pe coridoarele spitalului.
Depre situație a anunțat șeful Spitalului Raional Taraclia, Valeriu Jelev, care a mai adăugat că se epuizează și stocul de medicamente.
„În ultima săptămână s-a agravat rapid situația cazurilor de coronavirus. În prezent în spital sunt internați 25 de pecienți pozitivi la Covid-19, iar cinci sunt în așteptarea rezultatelor. Dintre aceștia, patru pacienți sunt în stare de gravitate medie, iar doi pacienți au fost internați pe coridor, unde am amenajat paturi. Noi fizic nu mai putem interna persoane, nu mai avem locuri”, a declarat directorul Spitalului în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, citat de tuk.md.
Totodată, potrivit conducerii, se epuizează și stocul de medicamente, acestea până astăzi nu ar fi suficiente, însă s-a decis că livrarea medicamentelor se va face în scurt timp.
„După ce s-a ridicat brusc numărul celor infectați cu coronavirus, a crescut și cerința medicamentelor. Mâine deja vor fi livrate medicamente pentru cei 25 de pacienți care sunt internați”, a mai declarat directorul.
Secția de boli infecțioase a Spitalului Raional Taraclia a fost deschisă în urma unei reparații, iar secția a fost amenajată pentru bolnavii de Covid. Totodată și secția de maternitate a spitalului a fost reprofilată pentru internarea celor diagnosticați cu Covid.
Până în prezent în Taraclia au fost confirmate 105 cazuri de infectare cu COVID-19. Un număr de 55 de persoane au fost deja tratate.