Primul laborator pentru însămânțarea artificială a reginelor de albine, deținut de producătorii de regine din Republica Moldova, și-a început activitatea. Laboratorul a fost dotat cu suportul proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (USAID/APM) cu cele mai moderne echipamente care permite dezvoltarea materialului genetic de calitate superioară, capabil să producă volume importante de miere. Laboratorul este deținut și administrat de Asociația și este amplasat în satul Sagaidacul Nou, raionul Cimișlia.
Proiectul USAID/APM a investit circa 400 mii de lei în noul laborator, prevăzut cu echipament de însămânțare, incubator cu o capacitate de 400 de regine , microscop care permite producerea materialului genetic de calitate. Laboratorul va fi utilizat pentru însămânțarea artificială a reginelor de albine de rasa Carpatina, selecționate din familii cu caracteristici genetice deosebite. Ulterior, reginele selecționate vor fie distribuite apicultorilor pentru multiplicare.
Potrivit lui Petru Sacară, președintele Asociației , producerea materialului genetic de calitate asigură familii de albine sănătoase, rezistente la diverse boli, care produc miere calitativă. Noul laborator permite îmbunătățirea fondului genetic apicol autohton și a stării de sănătate a familiilor de albine. În situația în care proiectul Programul Național de dezvoltare a Apiculturii din Republica Moldova își propune ca până în 2025 cel puțin 50% din cererea anuală de material genetic pentru sectorul apicol din Moldova să fie satisfăcută de materialul genetic autohton, fără un astfel de laborator acest obiectiv ar fi imposibil de atins, a precizat Petru Sacară.
Adițional laboratorului de însămânțare artificială a reginelor, a inițiat o serie de instruiri pentru apicultorii profesioniști, și pentru tinerii apicultori, care doresc să studieze și să reproducă regine pentru apicultorii moldoveni.
Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova, a menționat că proiectul USAID/APM a oferit asistență complexă pentru dezvoltarea sectorului apicol din Moldova, care a reușit în 2019 să efectueze exporturi în valoare de circa 11,9 milioane USD. În mare parte, asistența USAID s-a axat pe creșterea productivității și a vânzărilor. Însă productivitatea este influențată de multipli factori, iar fondul genetic este unul din factorii de bază. Cu suportul USAID, MoldApis astăzi poate produce material genetic de calitate, devenind un centru local educațional și de producere pentru toți apicultorii din Moldova.
Conform datelor autorităților publice, în Republica Moldova sunt înregistrați în jur de 7800 de apicultori, care dețin circa 260 mii de familii de albine. Pentru sectorul apicol din Republica Moldova anual sunt necesare circa 100 mii de regine. Specialiștii estimează că circa 80 la sută din materialului genetic este importat ilegal în Republica Moldova fără a confirma sănătatea acestora. Actualmente doar zece apicultori sunt acreditați pentru producerea reginelor.
Pentru informații suplimentare contactați:
Petru Sacară,
Președinte, Asociația MoldApis
Tel.: (0)69297976; E-mail: info@moldapis.md
Inga Burlacu,
Specialist comunicare, Proiectul Agricultura Performantă în Moldova/USAID
Tel.: (0)60 140 604; E-mail: iburlacu@moldovaagro.com