Social

Moldova va evolua în cea de-a doua semifinală la Eurovision



Moldova s-a calificat în cea de-a doua semifinală la concursul Eurovision. Alături de reprezentanta Moldovei vor concura și reprezentanți ai Serbiei, Georgiei, Bulgariei, Elveției dar și alte țări.

Natalia Gordienko se va prezenta cu piesa Sugar la Eurovision Song Contest 2021. Concursul va avea loc la Rotterdam, sub sloganul “Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului participă – alături de Republica Moldova – alte 40 de ţări.

În prima semifinală s-a calificat România, alături de 16 țări. Celor 20 de finalişti li se vor alătura, în actul final, reprezentanţii ţării gazdă şi ai Big Five – Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie.




Amintim că, precedenta ediţie a competiției muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului Ţărilor de Jos, cu piesa “Arcade”, în 2019. Ediţia 2020 a Eurovision Song Contest a fost reprogramată de către organizatori din cauza pandemiei.