Social

Cantemir. O ambulanță s-a împotmolit în noroi, după ce a fost solicitată de o gravidă. Femeia a născut acasă



O ambulanță s-a împotmolit în noroi, după ce a fost solicitată de o gravidă. Femeia a născut acasă, până la intervenirea medicilor. Totul s-a întâmplat noaptea trecută în raionul Cantemir. 

Prin intermediul 112, echipa Asistență Medicală Urgentă Cantemir a solicitat ajutor urgent de la angajații Inspectoratului de Poliție Cantemir pentru a interveni la deblocarea autospecialei din noroi.

Echipa de medici se afla la o solicitare urgentă, în satul Lărguța, pentru acordarea primului ajutor unei gravide ce se afla în travaliu.

Inspectorii au ajuns în doar câteva momente, au preluat angajații medicali și în mod de urgență, s-au îndreptat spre domiciliul apelantei.

Până ca medicii să ajungă la fața locului, micuțul grăbit a venit pe lume. Acesta împreună cu mămica au beneficiat de primul ajutor și au fost transportați la maternitatea din Cantemir.