Social

Un vitezoman s-a izbit cu mașina într-un copac, la Cimișlia



Un șofer a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit într-un copac. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:30, în raionul Cimișlia.

Conform datelor preliminare, în accident a fost implicat un automobil de marca Ford Fusion, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 35 de ani. 

La fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul se deplasa cu viteză excesivă în direcția orașului Comrat, când într-o curbă periculoasă, în zona indicatorului punct negru 1.31.2, a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu.

Ulterior, s-a izbit într-un obstacol și s-a răturnat în afara carosabilului.

În urma impactului, șoferul a fost transportt la spital cu mai multe traumatisme, dintre care fractura umărului și traumă cranio-cerebrală, la spital.


Sursa: deschide.md