Social

Festivalul "Parada măştilor", desfăşurat online la Cantemir


 

Deşi mai multe şcoli au renunţat, din cauza pandemiei, la festivităţile dedicate Crăciunului, altele au găsit soluţii pentru a păstra atmosfera de sărbătoare. La Cantemir, autorităţile i-au încurajat pe copii să participe la festivalul raional de promovare a obiceiurilor de iarnă, doar că în format online.

Festivalul "Parada Măştilor" de la Cantemir a ajuns la a patra ediţie. Tradiţional, evenimentul se desfăşura în Piaţa Independenţei din oraş. De această dată, însă, copiii şi-au pregătit scenetele timp de trei săptămâni, după care le-au filmat şi le-au publicat pe internet.

Tatiana Manoli, şefa Direcţiei Învăţământ, raionul Cantemir: "Ştim foarte bine că sărbătorile de iarnă se asociază pentru fiecare dintre noi cu tradiţiile şi obiceiurile transmise prin moştenire de către predecesori. Am decis să continuăm desfăşurarea acestui festival însă din păcate din cauza pandemiei s-a desfăşurat online".

Potrivit responsabililor, la festivalul online au participat elevi din toate cele 29 de şcoli din raion.

Tatiana Cechir, șef-adjunct Direcţia Învăţământ, Cantemir: "În anul acesta, în condiţiile de pandemie Covid 19, am modificat regulamentul şi am păstrat scopul de bază al festivalului promovarea şi transmiterea tinerei generaţii tradiţiile strămoşeşti. Cele mai originale variante de urături, colinde, măşti. Toate instituţiile de învăţământ au participat. Copiii au primit cadouri repartizate de reprezentanţii Direcţiei în instituţii".