Din 03 iunie se reia activitatea de desfășurare a examenelor pentru obținerea permisului de conducere cu asigurarea obligatorie a respectării normelor de prevenire și protecție de la infecția COVID-19. Examinarea teoretică și practică va avea loc doar în bază de programare prealabilă.
O decizie în acest sens a fost luată de Comisia națională extraordinară de sănătate publică.
Potrivit hotărârii, susținerea examenului va fi organizată în cadrul secțiilor de înmatriculare a transportului auto și calificare a conducătorilor auto din mun. Chișinău, Bălți, Soroca, Comrat, Edineț, Orhei, Ungheni, Hîncești Cahul, or. Ocnița, Căușeni, Criuleni, conform programului de lucru stabilit, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor de prevenire și protecție de la infecția COVID-19.
Serviciile de examinare se acordă doar în baza programării prealabile prin intermediul modulului „Programarea electronică”, care este disponibilă de pe 1 iunie curent.
Desfășurarea examenelor se va derula doar conform programărilor actuale, care vor fi efectuate începând cu data de 1 iunie, în limita locurilor disponibile. Programările pentru susținerea examenelor, care au avut loc până la declararea stării de urgență, au statut valabil numai pentru cele din luna iunie curent.
În cadrul procesului de desfășurare a examenelor, pretenenții, cât și angajații ASP sunt obligați să poarte măști de protecție și mănuși, să resptecte distanța socială de 1-1,5 m la proba teoretică și purtarea vizierelor de către personalul de examinatori la proba practică.
Informația detaliată privind programul de activitate a subdiviziunilor ASP o puteți accesa pe web pagina a instituției asp.gov.md.