O familie din Cantemir trăiește o tragedie fără margini. Aceasta a rămas fără unul din copii. Iată ce spune poliția.
Un copil de doar șapte ani a decedat în somn. Tragedia s-a întâmplat astăzi în jurul prânzului într-o familie din raionul Cantemir.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Cantemir, Cristina Ciobanu, a comunicat pentru Sputnik Moldova că minorul s-a trezit dimineață în jurul orei 07:00 și a privit televizorul împreună cu frații săi.
Cristina Ciobanu mai spune că minorul a făcut febră și chiar a vomitat, iar când a fost întrebat de părinți dacă se simte rău acesta a negat, dar a spus că vrea să doarmă.
În jurul orei 13:50, mama băiatului a încercat să-l trezească, dar a observat că acesta nu prezenta semne de viață.
Medicii sosiți la fața locului au constatat decesul. Careva semne de moarte violentă nu au fost stabilite. Toate circumstanțele urmează a fi cercetate si stabilite de către IP Cantemir.