Veste bună pentru cei care vor să obţină permisul de conducere. Termenul pentru eliberarea certificatelor medicale şi susţinerea repetată a examenului teoretic sau practic a fost extins cu 90 de zile. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, Schimbările vin în contextul în care Agenţia Servicii Publice şi-a sistat activitatea pe perioada pandemiei de COVID-19.
Astfel, din data de 1 iunie, atunci când ASP îşi va relua activitatea în mod normal, toţi cei care nu au reuşit să obţină toate actele necesare pentru a-şi face permisul de conducere, iar termenul le-a expirat, vor mai avea o şansă să o facă în termen de 90 de zile.
Niciunul din documente nu va fi expirat. Termenul de 90 de zile va începe din data în care documentul va fi publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit datelor Agenţiei Servicii Publice, aproape 11400 de candidaţi erau programaţi pentru a susţine examenul la şcoala auto însă din cauza instituirii stării de urgenţă nu au mai reuşit să-l susţină.