În contextul Zilei Mondiale a Alimentației, marcată anual la 16 octombrie, astăzi, 23 octombrie 2025, a continuat seria evenimentelor regionale, desfășurate în cadrul proiectului „Comunitate informată – viață sănătoasă”, finanțat de Compania Națională de Asigurări în Medicină și implementat de AO APA în parteneriat cu Direcțiile Generale de Învățământ din raioanele antrenate în proiect.
Activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, gazdă fiind IP Gimnaziul „Mihai Eminescu” din orașul Cantemir. Evenimentul a reunit circa 50 de participanți – reprezentanți ai Consiliului Raional Cantemir, Direcțiilor Generale de Învățământ din Taraclia, Basarabeasca și Cantemir, satele adiacente: manageri ai instituțiilor educaționale, profesori, elevi, educatori și reprezentanți ai societății civile.
Programul a debutat cu prezentarea interactivă „Alimentația sănătoasă – cheia unei vieți echilibrate”, susținută de doamna Svetlana Cociu, doctor în științe medicale. În cadrul acesteia au fost abordate aspecte esențiale ale unei alimentații echilibrate, fiind oferite recomandări practice pentru menținerea sănătății și adoptarea unui stil de viață sănătos .
Programul a continuat cu activitatea educativă „Revelație prin lectură – Stil sănătos de viață”. Elevii au lecturat fragmente din ghidul „Stil de viață sănătos: dezvoltarea obiceiurilor sănătoase și responsabile”. Au fost selectate capitole importante, care evidențiază rolul alimentației echilibrate și al mișcării în menținerea sănătății.
Evenimentul a continuat cu anunțarea câștigătorilor Concursului „Stil sănătos – comunitate activă” din Zona de Sud, care au fost premiați cu echipamente sportive menite să încurajeze un mod de viață activ și echilibrat.
Echipa proiectului adresează sincere mulțumiri
Dlui Pavel Culicovschi, Președintele raionului Cantemir,
Dnei Tatiana Cechir, Sefa Direcției de Învățământ Cantemir,
Dnei Ecaterina Pascal, Sefa Direcției Generale de Învățământ Basarabeasca,
Dnei Lilia Sarsaman, Sefa Direcției Educație, Cultură,Turism Taraclia, managerilor instituțiilor educaționale, profesorilor, educatorilor, elevilor, antrenați activ în promovarea sănătății și a valorilor unui stil de viață responsabil în comunități.
Astfel de activități, derulate în cadrul proiectului „Comunitate informată – viață sănătoasă”, finanțat din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și implementat de AO APA, contribuie la consolidarea comunităților pentru sănătate – fundamentul unei societăți echilibrate și durabile.




