Social

Popas cultural cu tematica ”Vă poftim la ceai” - o invitație la relaxare și socializare

 


Într-o lume agitată, în care timpul pare să ne scape printre degete, uneori avem nevoie de momente de liniște și de conexiune autentică. Cu această intenție, Instutuția Publică Gimnaziul”Mihai Eminescu” din or. Cantemir a organizat activitatea „Vă poftim la ceai” – o întâlnire care a adus împreună cadre didactice din 2 gimnazii pentru a se bucura de companie, aromele ceaiului și de un timp de calitate. Participanții au fost din I.P.Gimnaziul ”Filipeni” din s.Filipeni r-nul Leova și I.P.Gimnaziul “Dimitrie Cantemir” s.Tartaul de Salcie, r-nul Cahul. Între aceste 3 instituții există un parteneriat educational,care se desfășoară al doilea an, fiind organizate diverse activități comune.



Activitatea a avut loc la data de 31 octombrie 2024, fiind organizată de Comisia metodică Limbi Comunicare și Tehnologii. Scopul principal al evenimentului a fost de a oferi participanților o pauză de la rutina zilnică și de a încuraja interacțiunea și socializarea într-un mediu relaxant, promovând valorile prieteniei, respectul și empatia, oferind în același timp o experiență plăcută și educativă despre diversitatea ceaiului și beneficiile lor.

Pentru a crea atmosfera potrivită, Comisia metodică Limbi Comunicare și Tehnologii a decorat spațiul cu mese tematice aranjate, caracteristice țărilor,limbile cărora sunt studiate în gimnaziul din or. Cantemir și anume: română, engleză, franceză, rusă. Fiecare participant a avut la dispoziție o ceașcă personalizată, alături de diferite sortimente de ceai: ceai verde, ceai negru, ceai alb și infuzii de plante.



Înainte de a începe degustarea propriu-zisă, organizatorii au făcut o scurtă prezentare despre istoria și semnificația culturală a ceaiului în Anglia, Moldova, Franța și Rusia. Au fost evidențiate ritualurile ceaiului și anume modul în care englezii savurează celebra „afternoon tea”,atenția moldovenilor asupra calităților terapeutice ale ceaiului, în special cel pe bază de plante, rafinamentul consumului de ceai în Franța, și evoluția diversă în Rusia. Fiecare participant a avut astfel ocazia să afle ceva nou și să aprecieze această băutură dintr-o altă perspectivă.

Pe parcursul activității, au fost organizate momente de degustare, sub probe pe echipe, una dintre ele fiind:,,Identifică ceaiul.” O altă provocare a participanților a fost proba în care au elaborat rețeta unui ceai punând accent pe beneficiile asupra sănătății.



Popas cultural„Vă poftim la ceai” a fost o activitate apreciată de toți participanții, care s-au bucurat de o zi relaxantă și care a contribuit la starea de bine a cadrelor didactice. Evenimentul a demonstrat că, deși trăim într-o lume digitalizată și rapidă, momentele simple de conexiune autentică sunt cele care aduc cea mai mare bucurie. Organizatorii au reușit să creeze un spațiu cu o tematică aparte fiind prima de acest fel experimentată de participanți.

Acest eveniment a demonstrat că prin gesturi simple și prin momente de tihnă, putem construi relații autentice și putem încuraja un stil de viață mai echilibrat. „Vă poftim la ceai” a fost mai mult decât o întâlnire – a fost o invitație la introspecție, la bună dispoziție și la aprecierea micilor bucurii ale vieții.