Miercuri, 11 septembrie, toți doritorii sunt așteptați la premiera spectacolului „UN LOC SUB SOARE” de talentata regizoare Luminița ȚÂCU.
Premiera va avea loc pe scena Teatrului Republican Muzical-Dramatic "B.P. Hasdeu" din municipiul Cahul începând cu ora 17:30. Intrarea gratuită.
„UN LOC SUB SOARE” este un spectacol documentar care aduce în fața spectatorilor destine emoționante ale unor persoane reale care prin activismul lor au pus umărul la realizarea multor lucrui frumoase pentru comunitățile locale din care provin.
Din distribuția spectacolului fac parte Rodica Ciobanu, Natalia Mândru-Ciolac, Maria Ciobănică, Valeria-Elena Gurova, Adrian Covaci.
După premiera din 11 septembrie urmează un turneu teatral prin sudul țării în șase localități din raioanele Leova, Cantemir, Cahul.
Spectacolul social „UN LOC SUB SOARE” este realizat în cadrul proiectului „Spectacole pentru democrație care inspiră și implică” implementat de Asociația „ECOU” cu suportul generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).
Conținutul acestui material informativ ține de responsabilitatea Asociației ECOU și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.