Social

Dr SUD: un caz de corupție și un caz de fals în acte




Un caz de folosire a documentului falsificat și un denunț pentru coruperea angajaților Poliției de Frontieră, au fost înregistrate la sfârșitul săptămânii trecute de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD.

Doi cetățeni stăini au încercat să mituiască angajații Poliției de Frontieră, ca ultimii să le faciliteze trecerea frontierei de stat. Din declarații și cercetările ulterioare s-a aflat că bărbații nu au intrarea legală din Ucraina în Republica Moldova, fapt ce i-au motivat la încălcare. În continuare, reprezentanții Centrului Național Anticorupție Sud documentează cazul sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 325 Cod Penal al RM.
În punctul de trecere a frontierei Cahul, cei doi bărbați de 33 și 35 de ani, cetățeni ai Ucrainei, s-au prezentat în calitate de pasageri ai rutei Chișinău – București.
Pe fapt, străinilor le-a fost refuzată trecerea frontierei de stat, fiind preluați de către angajații Biroului de Migrație și Azil Sud, ca urmarea a depunerii din partea acestora a cererii de azil pe teritoriul Republicii Moldova.

Menționăm că până la emiterea unei decizii finale cu privirea la ilegalitățile comise, persoanele se prezumă de nevinovăție.




Într-un alt caz, un șofer este documentat pentru conducerea camionului având permisul falsificat. Bărbatul, cetățean al Turciei, s-a prezentat pe direcția intrare în Moldova, în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați. În timpul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile competente turcești, nu corespunde unui act autentic. La cele descoperite, străinul a recunoscut că și-ar fi perfectat actul prin intermediari. Acesta a fost înlăturat de la conducerea camionului. Cercetările pe caz continuă, permisul falsificat a fost transmis spre expertiză, iar în dependență de rezultate vor fi luate măsurile legale ce se impun.