Social

Caz șocant la Cahul. Un bărbat în stare de ebrietate și-ar fi împușcat soția și soacra. Femeile au decedat


Un bărbat în stare de ebrietate și-ar fi împușcat soția și soacra în scara unui bloc de locuințe din orașul Cahul. Femeile au decedat. Totul s-a întâmplat sâmbătă, 27 noiembrie.

Potrivit poliției, victimele se întorceau acasă, iar suspectul le aștepta în scara blocului. Acesta ar fi deschis focul dintr-o armă de vânătoare pe care o deținea ilegal. El se afla în conflict cu propria soție.

Oamenii legii menționează că soacra bănuitului, în vârstă de 69 de ani, a decedat la fața locului, iar femeia în vârstă de 49 de ani a fost internată la IMSP Cahul, secția reanimare, unde la scurt timp a decedat.

Astfel, bărbatul fost reţinut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă detenție pe viață.

Sursa: TV8