Un tânăr din Cahul este documentat de polițiștii de frontieră, după ce a fost depistat cu un permis de conducere falsificat. Acesta susține că ar fi studiat în Polonia la un curs specializat în conducerea auto, pentru care a achitat 700 de euro, și permisul obținut ar fi unul autentic. Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul i-au confirmat contrariul, din primele cercetări asupra actului au fost identificate semne de falsificare.
Totul s-a întâmplta ieri, pe sensul de intrare în țară când la linia de control s-a apropiat un microbuz cu pasageri de pe itinerarul Germania - Republica Moldova. Conform procedurii de control al trecerii frontierei de stat și în baza analizei de risc, atât mijlocul de transport cât și pasagerii au fost supuși unor verificări suplimentare.
Ca urmare, în portmoneul unuia dintre călători, un bărbat de 28 de ani, originar din raionul Cahul, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere polonez, cu datele de identitate ale posesorului. La verificarea amănunțită a actului, s-a depistat indici de falsificare.
În cadrul audierilor, tânărul a declarat că permisul de conducere l-ar fi obținut ca urmare a efectuării unui curs specializat în conducerea auto din Polonia, pentru care ar fi achitat 700 de euro. Însă, fiind întrebat mai multe detalii privind studiile și locul emiterii actului, tânărul a ezitat să răspundă, motivând că nu-și amintește, deși permisul l-ar fi obținut în luna aprilie curent.
Pe numele persoanei a fost întocmit act de constatare a săvârșirii infracțiunii de deținere și folosire a actelor oficiale false, iar permisul de conducere fiind ridicat și transmis spre expertiză.
Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD.