Social

Omor din beție la Cahul. Un tânăr a taiat gâtul amicului, lăsîndu-l să zacă în curtea casei

 


Cadavrul unui bărbat a fost găsit cu gâtul tăiat în curtea propriei locuințe. Descoperirea macabră a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:10, în localitatea Slobozia Mare, din raionul Cahul

La fața locului, polițiștii au stabilit că victima este un bărbat în vârstă de 49 de ani.


Pe suprafața cadavrului a fost depistată o plagă tăiată în regiunea gâtului, transmite Deschide.MD.


Ulterior, pe urme fierbinți oamenii legii au stabilit un bănuit în acest caz. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 29 de ani.


Tânărul ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, iar ulterior între ei s-a iscat o ceartă care a culminat cu o crimă.


Oaspetele a luat un cuțit de bucătărie și i-a tăiat gâtul gazdei, iar cadavrul l-a lăsat să zacă în curte și a dat bir cu fugiții.


Tânărul a fost escortat la IP Cahul, unde este audiat în prezent și urmează să fie reținut pentru 72 de ore.


Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care a fost comisă crima.