Doi conationali, care s-au aventurat să prindă pește în apele de frontieră, vor fi sancționați contravențional pentru încălcarea regimului zonei de frontieră și pescuit ilegal. Pescarii reușiseră să pescuiască aproximativ 50 kg de pește de diferite specii.
Ieri, 2 martie, către ora 17:30, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cahul a observat o căruță care se deplasa dinspre frontieră spre localitatea Crihana Veche. Carul și doi bărbați au fost opriți pentru verificările de rigoare. La solicitarea documentelor de identitate, persoanele nu au putut prezenta, însă în declarații au precizat că sunt locuitori ai satului Crihana Veche. Fiindu-le verificată identitatea în baza de date, polițiștii de frontieră au stabilit că de fapt sunt băștinași ai satului Colibași, raionul Cahul, cu vârste de 38 și 34 de ani.
În cadrul cercetărilor adiționale, bărbații au recunoscut că sunt în zona de frontieră cu scop de a pescui, în acest sens reușind să prindă 265 pești de diferite specii. La fel, în căruță a fost depistată o plasă de monofilament cu o lungime de 200 metri.
Despre incidentul dat a fost informat Inspectoratul pentru Protecția Mediului, în vederea intervenirii și luării măsurilor legale ce se impun.
Pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, contravenienții s-au ales cu amenzi în mărime de 12 unități convenționale, conform art.332 (al.1) CC al RM.