Atenție, părinți! Copiii voștri nu vor mai avea nevoie de un certificat de contact eliberat de medicul de familie, după o absență de trei zile de la grădiniță ori școală. Ministerul Sănătății a emis o circulară care prevede acest lucru.
Potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății și celor de la Ministerul Educației, documentul nu va mai fi obligatoriu, decizia fiind luată pentru a diminua circuitul neargumentat în instituțiile medicale. Părinții vor fi cei care vor semna o declarație pe propria răspundere atunci când își vor aduce copilul în colectivitate după cel puțin trei zile de boală.
Există o singură excepție, însă.
„Doar dacă copilul a suferit de o infecție respiratorie, inclusiv Covid-19, este necesar certificatul și consultația la medicul de familie”, a subliniat secretarul de stat al Ministerului Educației, Natalia Grâu.
Potrivit funcționarei, copiii nevaccinați nu vor fi admiși la școală sau la grădiniță.