Prin ordinul șefului Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Paiu, la 18 august au fost numiți noi conducători de instituții. Aceștia au fost prezentați efectivului în cadrul unor vizite de lucru în teritoriu.
În acest sens, șeful adjunct al Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia a IGP, a fost numit comisarul principal Arnaut Nicolai.
În funcția de șef interimar al Inspectoratului de Poliție Ceadîr-Lunga al Direcției de Poliție a UTA Găgăuzia, a fost împuternicit comisarului principal Todorov Fiodor, iar interimatul funcției de șef al IP Vulcănești a fost preluat de către comisarul principal Buzadji Ivan.
La Inspectoratul de Poliție Leova a fost numit șef interimar, comisarul principal Apostol Veaceslav.
În cadrul ședințelor, Șergiu Paiu a subliniat că prioritatea Poliției trebuie să rămână siguranța cetățeanului și un nivel înalt de securitate în țară.
„Vă îndemn să ne consolidăm eforturile să mergem împreună înainte, în vederea asigurării unui caracter durabil și stabil în interesul și sprijinul cetățeanului, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii”, a menționat șeful Poliției.