Social

Ziua de 1 iunie este cel mai bun prilej de a sărbători vârsta inocenței


Ziua de 1 iunie este cel mai bun prilej de a sărbători vârsta inocenței, bicuriei, sincerității, a zâmbetului curat – COPILĂRIA. Este un prilej de a le oferi copiilor grija, atenția, sprijinul, căldura și aprecierea noastră.
În aceste zile de pandemie și izolare Asociația Obștească “Forța Susținerii” din or. Leova, este mai mult ca niciodată cu gândul la copiii aflați în dificultate. Ziua copilului e și despre dreptul copiilor la un trai decent. 
Astăzi, 10 copii din raionul Leova au devenit un pic mai fericiți grație cadourilor oferite cu prilejul Zilei Copilului de către membrii asociației. Fructe, dulciuri și alte produse necesare pentru o alimentație echilibrată, dar și produse de igienă personală și jucării au primit copiii grație suportului oferit de către rețea de magazine din Republica Moldova.
În numele părinților mulțumim, Linella pentru că sunteți aproape de copiii aflați în dificultate din raionul Leova, pentru solidaritate în sprijinul intenției asociației noastre de a crea buna dispoziție copiilor.
A menționat președintele Asociația Obștească “Forța Susținerii” Aurica Nucă într-o postare pe pagina de facebook al organizației.

Bucuria din ochii copiilor și recunoștința de pe chipul părinților vorbesc de la sine!
La mulți ani cu multe bucurii tuturor copiilor!