Social

Percheziții la Cahul, Cantemir și Chișinău - arme și muniții deținute ilegal depistate de polițiști

 


Ofițerii Direcției Combaterea Criminalității Organizate și Direcției Urmărire Penală a INI, în colaborare cu angajații Direcției Supraveghere Armament și Activități Licențiate a INSP, cu suportul angajaților BPDS „Fulger”, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au destructurat o rețea de comercializare a armelor și componentelor acestora atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în afara țării.

Urmare a investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că un grup de persoane, prin înțelegere prealabilă cu alte persoane ce dețin anumite funcții în instituții publice, acționând cu scopul obținerii avantajului material au creat o schemă bine organizată, manifestată prin introducerea sau scoaterea din țară a armelor și munițiilor interzise în circuitul civil sau supuse autorizării, a componentelor esențiale ale armelor de foc, a mărfurilor strategice, a dispozitivelor militare și materialelor explozibile.

În rezultat au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile unor persoane fizice și spațiile comerciale ale unor persoane juridice din orașele Cahul, Cantemir și Chișinău, unde au fost depistate 8 arme lungi cu țeavă lisă calibrul 12 mm și una cu calibrul 16 mm, o armă lungă cu țeavă ghintuită - calibrul 22 mm, dar și o armă lungă cu țeavă ghintuită - calibrul 30-60 mm, deținută legal cu semne vădite de modificare artizanală a țevii. Totodată au fost depistate și ridicate 8 acte de înstrăinare a armelor de foc cu semne vădite de falsificare, două amortizoare și două termovizoare deținute fără careva acte de proveniență, dar și mai multe cartușe destinate armelor letale cu țeava ghintuită calibrul 7.62, 9, 20, 25, 62, 30-60, 22 LR, mm deținute ilegal, fără acte de proveniență și autorizație corespunzătoare.

Armele și cartușele ridicate au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice în vederea stabilirii mai multor aspecte necesare pentru investigarea cazurilor.

În continuare, ofițerii de investigație ai Direcției combaterea criminalității organizate întreprind măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate și acumularea materialelor probatorii pe caz, în timp ce persoanele cercetate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.