Social

„A cere ajutor nu înseamnă a fi slab”: Află istorii ALTFEL despre violența în familie și egalitatea de gen

 


De ce martorii violenței nu intervin și nu raportează cazurile de abuz? Cum se formează un comportament agresiv? De ce este necesar să apelezi la serviciile de consiliere psiho-socială? Dar și cum punem capăt violenței și discriminării în bază de gen? La toate aceste întrebări, dar și multe altele au răspuns participanții celei de-a II-a ediții a evenimentului „Altfel de modele. Altfel de discursuri”. Cei șase specialiști din domenii, precum justiție, psihologie și medicină legală au urcat pe scenă pentru a-și povesti experiențele în cadrul unor discursuri inspiraționale. Evenimentul a fost organizat de către Centrul de Drept al Femeilor, împreună cu Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale și cu suportul financiar al Suediei.

În contextul campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” vă prezentăm câteva discursuri motivaționale care au cucerit urmăritorii online.

 

Violența pe terenul medicinei legale

Natalia Toporeț este una dintre puținele femei care a îmbrățișat specialitatea de medicină legală, un domeniu dominat de bărbați, în care nu rezistă oricine. În discursul său inspirațional, ea a vorbit despre propria experiență profesională, prin prisma fenomenului violenței în familie. Experta a răsfoit albumul amintirilor și a povestit parcursul ei de la o copilă curioasă până la maturitate. Mai mult de atât, a dezvăluit cum și-a îndeplinit visul de a deveni medic legist și cum prin activitatea sa reușește să ajute victimele violenței domestice.

Natalia a recunoscut că femeile povestesc pe ascuns abuzurile care li se-ntâmplă, dintr-o mare frică de stigmatizare și este convinsă că „medicii legiști, ca și toți reprezentanții sistemului sănătății, trebuie să reacționeze prompt la orice mică suspiciune de abuz fizic sau sexual.”

În cadrul evenimentului „Altfel de modele. Altfel de discursuri”, Natalia Toporeț a venit și cu un mesaj motivațional către aceste femei, pentru a le încuraja, a le susține, a le ajuta să depășească consecințele violenței și să aibă o viață în siguranță și libertate.

 

 

Gestionarea emoțiilor poate fi învățată

„A cere ajutor nu înseamnă a fi slab, înseamnă a fi puternic și a ști încotro trebuie să ajungi.” Este unul dintre mesajele motivaționale ale psihologului Alexandru Donos în lupta cu fenomenul violenței în familie.  

În cadrul evenimentului „Altfel de modele. Altfel de discursuri”, psihologul a îndemnat publicul să aibă curaj și să solicite ajutor specializat atunci când stările emoționale îl depășesc. În cadrul discursului său, Alexandru Donos a oferit mai multe soluții și comportamente constructive, accentuând că procesul de comunicare cu oamenii este o artă care poate fi învățată și este utilă în gestionarea emoțiilor.

„Ai grijă de starea ta emoțională, cere ajutor!” îndeamnă Alexandru care în discursul său de la eveniment a mai abordat și necesitatea dezvoltării deprinderilor de accesare a serviciilor de consiliere psiho-socială.

 

Cum protejăm victimele violenței?

„De reacția promptă și corectă a instanțelor de judecată depinde viața, integritatea fizică și psihică a unei persoane”, a afirmat judecătoarea Maria Frunze în discursul său din cadrul evenimentului „Altfel de modele. Altfel de discursuri.”

Maria Frunze a împărtășit publicului și câteva dintre cazurile de violență în familie, care au marcat-o atât ca judecătoare, cât și ca om. În cariera sa, judecătoarea a întâlnit cazuri de violență care au dus la pierderea vieților și au determinat-o să conștientizeze o dată în plus „cât de importantă este educația, inclusiv educația juridică. Să cunoaștem de când suntem mici, de la grădiniță, care ne sunt responsabilitățile și drepturile. ”

În cadrul evenimentului „Altfel de modele. Altfel de discursuri”, judecătoarea a vorbit și cum poate fi oferită o protecție eficientă și imediată victimelor violenței în familie.

 

Evenimentul „Altfel de modele. Altfel de discursuri” s-a desfășurat în contextul Campaniei internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care are loc anual, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie. Urmărește toate discursurile participanților pe platformele online ale Centrului de Drept al Femeilor.