Suspecții au fost documentați de oamenii legii pe parcursul a două luni, perioadă în care au fost efectuate achiziții de control și acumulat probatoriul necesar pentru înaintarea învinuirii în baza art. 217/1 „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari”.
De asemenea, polițiștii au stabilit că suspecții cultivau plante de cânepă, apoi vindeau mugurii de canabis și ai marijuanei. Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile și automobilele suspecților, polițiștii au depistat peste 2 kg de marijuana, bani proveniți din realizarea drogurilor, cântare la scara mică, precum și dispozitive destinate consumului de droguri.
Drogurile erau vândute de la 150 până la 200 de lei per gram. Astfel, dacă membrii grupării infracționale își realizau scopul infracțional, urmau să obțină un venit de aproximativ 400.000 de lei din vânzarea întregii cantități de droguri aflate în posesie.
„Menționăm că, militarii sunt cercetați penal pentru păstrare de droguri, la aceștia au fost depistate câteva zeci de grame de droguri. În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, cei doi bărbați, suspectați de comercializarea drogurilor riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani”, menționează Poliția printr-un comunicat de presă.