Informația a fost confirmată pentru Echipa 902 de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati. Potrivit sursei, în data de 09 iunie, în jurul orei 10.00 la IP Râșcani a direcției de Poliție Chișinău a venit o sesizare precum că pe traseul M21 (Chişinău-Dubăsari) la km 10 – o persoană a fost depistată decedată pe acostament.
La fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă și medicul legist, pentru stabilirea circumstanțelor.
Urmare a măsurilor întreprinse bărbatul a fost identificat. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 64 ani, originar dintr-o localitate din raionul Criuleni, iar la examinare de către medicul legist pe suprafața corpului urme de moarte violentă nu au fost depistate. cadavrul a fost îndreptat la CML, unde urmează a fi efectuate expertizele și stabilită cu exactitate cauza decesului.
Circumstanțele se stabilesc.