Social

Accident fatal pe traseul Hâncești-Cimișlia; O tânără de 25 de ani și-a pierdut viața


O tânără și-a pierdut viața în această dimineață într-un accident teribil în apropiere de Hâncești.
O tânără de 25 de ani a decedat în urma unui accident care a avut loc astăzi dimineața, în jurul orei 08:00, pe traseul Hâncești-Cimișlia, în apropierea localității Bozieni.
Conform informațiilor poliției, un automobil de model „Hyundai”, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani, locuitor al Chișinăului, a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în timpul unei depășiri.
Ofițerul de presă al IP Hâncești, Cristina Vicol a declarat că în urma impactului, o femeie în vârstă de 25 ani, locuitoare al Chișinăului, ce se afla în automobil, a decedat. Șoferul a fost transportat de urgență la spitalul raional Hâncești.